Blog

Amendă primită de ANAF pentru publicarea listelor cu datornici (cu restanțe fiscale)

Începând cu data de 17 mai 2016, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a dispus efectuarea unei investigaţii din oficiu la Agenția Națională de Administrare Fiscală – A.N.A.F., ca urmare a publicării în 16 mai 2016, pe Internet, a listei cu 187.230 contribuabili – persoane fizice cu restanțe fiscale mai mari de 1.500 lei la 31 martie 2016.

În urma finalizării controlului, la data de 23 mai 2016, Autoritatea națională de supraveghere a constatat săvârşirea următoarelor fapte:

1. ”Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal”, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, prin încălcarea art. 4 alin. (1) li. a) și d) din această lege, întrucât Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul de mai sus, a prelucrat și publicat pe alt site de Internet, decât pe propria pagină de Internet, contrar prevederilor Codului de procedură fiscală și Ordinului A.N.A.F. nr. 558/2016, cu modificările ulterioare, o listă a persoanelor fizice care nu și-au achitat obligațiile fiscale restante, organizată în funcție de cuantumul cel mai mare al datoriilor, datele nefiind exacte și actualizate la data publicării (16 mai 2016), în conformitate cu situația reală a achitării debitelor de către anumite persoane fizice din respectiva listă;

DACĂ SUNTEȚI INTERESAȚI DE SERVICIILE NOASTRE (evidenta contabila, gestiune resurse umane, depunere declaratii si bilanturi, consultanta fiscala) – pentru alinierea la termenele din legislatie – CLICK AICI

2. ”Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal”, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, prin încălcarea art. 12 alin. (1) din această lege, întrucât Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul de mai sus, nu a asigurat informare completă a persoanelor ale căror date personale au fost publicate la data de 16 mai 2016, nici prin notificările prealabile trimise prin poștă, nici în cadrul informațiilor publicate pe site-ul ANAF, conform constatărilor.

Pentru faptele constatate, au fost aplicate următoarele sancţiuni:

1. Amendă în cuantum de 11.000 lei, în baza art. 32, raportat la art. 4 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 5, art. 6 și art. 8 din O.G. nr. 2/2001;
2. Amendă în cuantum de 5.000 lei, în baza art. 32, raportat la art. 12 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 5, art. 6 și art. 8 din O.G. nr. 2/2001;

În consecinţă, Autoritatea naţională de supraveghere a sancţionat Agenția Națională de Administrare Fiscală cu amendă contravenţională în cuantum total de 16.000 RON, pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 677/2001.

Sursa – A.N.S.P.D.C.P. – comunicat 24.05.2016 si grupul Contabili pe Facebook